La nivel corporal le simtim de cand venim pe lume. Pe masura ce crestem, invatam sa le punem in cuvinte si nu incetam a cauta sa ni le implinim, constient sau inconstient, in toate relatiile care vor urma. Este vorba despre nevoile relationale, „elemente esentiale ce sporesc calitatea vietii si simtul sinelui”¹, parti componete ale dorintei umane universale pentru intimitate.
Unii psihoterapeuti le vad intr-o lumina psihopatologica drept nevoi fixate (nerezolvate) ale copilariei, motivand astfel cautarea lor continua. Altii le interpreteaza ca nevoi umane universale si sanatoase, care hranesc atasamentul si ne ghideaza spre relatii fericite, orice varsta am avea. Autorii articolului citat mai sus inclina catre a doua varianta, la fel si eu. Lucrand cu clientii, ei au descoperit urmatoarele fapte:
- opt nevoi apar in mod recurent la toti oamenii
- dupa ce una dintre nevoi este satisfacuta, o alta are loc sa iasa la suprafata
- oamenii pot fi constienti de ele sau nu, sau le pot constientiza selectiv
- deseori oamenii devin constienti de o nevoie abia dupa ce sunt deprivati de satisfacerea ei
- deprivarea pe termen scurt este resimtita ca „un gol interior”, o senzatie de insingurare si uneori nervozitate
- deprivarea pe termen mediu se manifesta ca frustrare, agresivitate si furie
- pe termen lung, deprivarea si lipsa unui atasament sanatos cu o alta persoana conduc la scaderea energiei vitale, a sperantei si la formarea credintelor de tipul „nimeni nu este acolo pentru mine” sau „la ce bun toate astea?”
Asa cum spuneam la inceput, nevoile relationale sunt prezente din prima clipa de viata, cand sunt exprimate si satisfacute la nivel corporal. Fara sa aiba inca un set de cuvinte pentru aceste senzatii, copilul interiorizeaza satisfactia sub forma confortului fizic si psihic. Astfel, fara sa fie nevoie de cuvinte, copilul stie cand ii este bine. Ma gandesc daca oare acel bine de dincolo de cuvinte de atunci cand ne indragostim poate fi si un ecou a acelei senzatii primordiale..?
Alteori familia de baza nu poate implini nevoile copilului sau i le satisface partial. Mai tarziu, copilul/adultul va cauta compania persoanelor care ii pot „umple golul” lasat de nevoile neimplinite. Odata gasita acea persoana capabila sa umple golul, chiar si atunci cand relatia schiopata din alte puncte de vedere, se intampla adesea ca prima persoana sa ramana in relatie sau sa ii fie foarte greu sa iasa, pentru ca in sfarsit primeste ceva foarte important, ceva dupa care a tanjit atata timp! Dinamica este valabila atat pentru relatiile de cuplu cat si pentru cele profesionale, de tip angajat – sef/angajator. Un exemplu des intalnit este cel al sotiilor care au fata de sotii lor un comportament matern accentuat, in detrimentul relatiei sexuale care sufera. Sau al sotilor care isi protejeaza sotiile din pozitia tata-fiica decat din cea de barbat-femeie.
Solutia pentru a nu ramane agatati de trecut – e drept, mai usoara de zis decat de facut, este asumarea faptului ca acea nevoie nu a fost satisfacuta de cei care ar fi fost ideal sa o satifaca – parintii (intr-un fel „trimiterea” responsabilitatii acolo unde isi are originea) si traversarea emotiilor care insotesc aceste constientizari.
Iata pe scurt care sunt aceste nevoi relationale:
Nevoia de securitate
Nevoia de a te afirma, a fi validat si a avea importanta in cadrul unei relatii seminificative
Nevoia de a fi acceptat de o persoana stabila, de incredere si protectiva
Nevoia confirmarii propriei experiente
Nevoia de definire personala
Nevoia de a avea impact asupra celuilalt
Nevoia ca uneori celalalt sa initieze
Nevoia de a exprima iubire.
Referinte
¹ Richard G. Erskine si Rebecca L. Trautmann – Methods of an integrative psychotherapy, Transactional Analysis Journal, Vol 26, Nr. 4, October 1996
